Parodontoza (Boala parodontală)

Parodontoza, cunscută şi sub denumirea de parodontopatie marginală, este o boală infecţioasă a ţesutului gingival, a ligamentelor parodontale şi a osului alveolar, care debutează prin inflamarea gingiilor, continuă cu deteriorarea ţesuturilor care susţin dinţii şi în final are ca rezultat pierderea dinţilor afectaţi.

Factorii care favorizează apariţia acestei boli sunt multipli: o igienă dentară necorespunzătoare, anumite carenţe nutriţionale, factori de ordin genetic, dereglările hormonale din perioada sarcinii, fumatul, anomaliile dento-maxilare, diferite boli sistemice (HIV SIDA, diabetul zaharat, hepatita, bolile cardiovasculare) etc.

Deşi pentru diagnosticarea corectă a acestei afecţiuni este necesar consultul de specialitate al medicului dentist, există anumite semne care pot indica prezenţa parodontozei, cum ar fi: sângerări repetate ale gingiilor însoţite de înroşirea şi umflarea acestora precum şi de creşterea sensibilităţii în respectivele zone, depuneri de tartru, halitoză, retracţia gingivală sau mobilitatea dinţilor.

Parodontopatia marginală este o boală evolutivă, astfel încât ea poate prezenta atât perioade de agravare cât şi perioade de remisie, în funcţie de măsurile de tratament aplicate de medicul dentist, de calitatea igienei orale a fiecăreui pacient în parte, precum şi de reacţiile specifice ale sistemului imunitar individual.

Primul pas în tratamentul acestei afecţiuni îl constituie diagnosticarea de către medicul dentist. În funcţie de gravitatea şi de gradul de avansare al bolii, acesta poate acţiona doar prin proceduri de igienizare a cavităţii bucale a pacientului (detartraj şi periaj profesional) sau poate recomanda tratamentul chirurgical (gingivectomie, gingivoplastie, adiţie de os etc.) şi/sau tratamentul medicamentos (antibiotice). În toate cazurile, însă, tratamentul efectuat de către medicul specialist trebuie obligatoriu însoţit de efectuarea tuturor procedurilor de igienă dentară recomandate în mod corespunzător, deoarece bacteriile care duc la formarea plăcii dentare şi a tartrului sunt cele care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestei afecţiuni. Prin urmare, dacă tratamentul efectuat în cabinet nu este completat de măsurile de igienă complementare, simptomele bolii vor fi ameliorate doar temporar. În general, aceste măsuri complementare vor fi explicate pacientului de către medicul dentist şi vor fi însoţite de recomandările acestuia în ceea ce priveşte produsele care trebuie utilizate. Reamintim totuşi principalii paşi care trebuie urmaţi pentru menţinerea unei igiene orale corespunzătoare: periajul dentar efectuat corect dimineaţa şi seara, folosirea aţei dentare înaintea periajului de seara, utilizarea apei de gură după periajul dentar, evitarea alimentelor cu potenţial cariogen.

Mai trebuie menţionat  şi faptul că dacă tratamentele parodontale efectuate nu au rezultatele scontate, medicul poate propune o analiză a regimului alimentar al pacientului, deoarece s-a dovedit că rezolvarea anumitor carenţe în nutriţia acestuia poate fi eficientă în ameliorarea simptomelor parodontozei.

În februarie 2010, Academia Americană de Parodontologie a publicat un articol despre importanţa depistării şi tratării bolii parodontale prezentând o serie de mituri populare legate de această afecţiune, precum şi informaţiile medicale reale corespondente, pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

Mit: Sângerarea gingivală este un fenomen normal. În stare de sănătate clinică a cavităţii orale, gingiile nu trebuie să sângereze atunci cand periajul este efectuat corect. În realitate, astfel cum am menţionat anterior, sângerarea gingivală, alături de umflarea, înroşirea şi sensibilizarea gingiilor reprezintă primele semne ale prezenţei unei afecţiuni parodontale astfel încât în momentul detectării acestora este necesară programarea unei vizite la medicul dentist.

Mit: Folosirea zilnică a aţei dentare nu este atât de importantă. De fapt, efectuarea corectă şi cu frecvenţa recomandată a tuturor procedurilor de igienă orală este cea mai bună şi eficientă modalitate de a preveni sau de a trata afecţiunile parodontale. Între aceste proceduri, o importanţă deosebită o are utilizarea aţei dentare, întrucât aceasta curaţă depunerile de bacterii de la nivelul gingiilor, în locurile inaccesibile prin periajul dentar.

Mit: Procedurile de igienizare efectuate de medicul dentist sunt foarte dureroase. De cele mai multe ori, tratamentul iniţial al afecţiunilor gingivale presupune efectuarea unor proceduri de rutină, cum ar fi detartrajul şi periajul profesional. Deşi în timpul efectuării acestora unii pacienţi, cu o sensibilitate sporită, pot resimţi un anumit disconfort, în majoritatea cazurilor, detartrajul şi periajul profesional sunt proceduri nedureroase. De altfel, chiar şi pacienţii care nu prezintă nicio afecţiune orală ar trebui sa fie deja obisnuiţi cu igienizarea cavităţii bucale de către medicul dentist cel puţin de două ori pe an.

Mit: Dintii pierduti ca rezultat al bolilor parodontale nu mai pot fi inlocuiti. Cu toate ca nu exista posibilitatea inlocuirii unui dinte definitiv pierdut tot cu un dinte natural, în prezent medicul dentist vă poate propune o serie de solutii pentru rezolvarea unui astfel de inconvenient. Cea mai putin invazivă şi mai estetica dintre acestea este implantul dentar.

Mit: Igiena orală deficitară este singura cauză a apariţiei bolilor parodontale. După cum am arătat anterior, igiena orală deficitară este într-adevăr una dintre cauzele apariţiei afecţiunilor gingivale, însă în mod cert nu este singura. Astfel, există posibilitatea ca un pacient cu o igiena orală corespunzătoare, să dezvolte totuşi o afecţiune parodontală la un anumit moment dacă prezintă anumiţi factori favorizanţi ca: predispoziţia genetică, fluctuaţiile hormonale, dezvoltarea anumitor boli sistemice, fumatul excesiv, stresul etc.

Mit: Afecţiunile gingivale se pot ameliora sau pot dispărea de la sine. În realitate, bolile parodontale lăsate netratate şi nerespectarea măsurilor de igienă dentară de către pacient au ca efect agravarea şi cronicizarea acestora. Astfel, de la gingivită se poate ajunge la parodontopatia marginală cronică şi la pierderea dinţilor, daca nu se intervine prin măsuri medicale şi complementare la timpul potrivit.

  Aşadar, deşi parodontopatia marginală este o afecţiune gravă care poate duce la pierderea dinţilor, ea poate fi prevenită sau evoluţia sa poate fi stopată cu succes prin efectuarea controalelor stomatologice periodice, a detartrajului şi a periajului profesional precum şi prin menţinerea igienei dentare şi adoptarea unui regim alimentar sănătos.